Să-l reconfirmăm pe preşedintele nostru!
20 Noiembrie 2009Vă mulţumesc că mi-aţi fost alături de-a lungul întregului meu mandat şi vă asigur că am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru binele românilor şi pentru progresul acestei ţări.
Dacă mă uit în urmă, pot spune că România s-a schimbat în bine. Dar nu atât de mult şi de repede cât ne-am fi dorit. Ştiu că încă nu trăiţi bine, aşa cum meritaţi. O parte din responsabilitate îmi aparţine. Este adevărat că nu am reuşit să fac tot ce mi-am propus, că am şi greşit uneori. Dar am învăţat din greşeli.
Vă sunt recunoscător că aţi fost alături de mine când parlamentul a încercat să mă suspende fiindcă am îndrăznit să critic o clasă politică nereformată şi coruptă. Fără sprijinul vostru nu aş fi avut puterea să ţin piept, în ultimii cinci ani, acelor instituţii ale statului sau acelor politicieni care au încercat să blocheze reforme esenţiale pentru modernizarea României.
Aţi fost alături de preşedinte şi de guvern atunci când am luat decizii care au redus risipa de bani publici şi diferenţele uriaşe între salariile celor angajaţi la stat. Şi tot alături v-am simţit şi atunci când, pentru a împiedica eliminarea pensiilor privilegiate ale parlamentarilor, Parlamentul a demis Guvernul.
Cei care înţeleg cel mai greu nevoia schimbărilor de bun-simţ sunt chiar politicienii. Cei care ar trebui să facă legi bune pentru cetăţeni sunt cei care blochează schimbarea în bine a României, iar acest lucru îl puteţi corecta numai voi, prin forţa votului.
După cum ştiţi, pe 22 noiembrie 2009 va avea loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Eu însumi voi candida pentru un nou mandat de preşedinte al României. Tot pe 22 noiembrie 2009, în calitate de şef al statului, voi organiza un referendum prin care dumneavoastră sunteţi chemaţi să răspundeţi la două întrebări:
1. Sunteţi de acord cu reducerea numărului de parlamentari de la 471 la maximum 300?
2. Sunteţi de acord cu trecerea la un parlament unicameral în România?
Vă propun să răspundeţi hotărât DA la aceste întrebări fiindcă un parlament unicameral, cu un număr mai mic de membri, înseamnă un parlament mai eficient, mai puternic şi mai transparent, care să facă legi bune pentru oameni. Înseamnă un parlament al bunului-simţ.
Indiferent de opţiunea dumneavoastră pentru un candidat sau altul la alegerile prezidenţiale, vă chem să votaţi la referendumul din 22 noiembrie 2009 în favoarea reducerii numărului de parlamentari şi în favoarea parlamentului unicameral. Votând DA la referendum, votaţi în favoarea schimbării care pune România pe drumul cel bun. Politicienii, chiar dacă s-au opus în parlament organizării acestui referendum, nu se vor putea opune forţei votului nostru.
Veniţi la referendum! Votul nostru poate însemna o şansă pentru viitorul României!
E timpul pentru o Românie modernă, o Românie a bunului-simţ!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Traian Băsescu,
preşedintele României
Să-l reconfirmăm pe preşedintele nostru!
Alegerile din 22 noiembrie 2009 sunt extrem de importante pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, sunt momentul crucial al istoriei ultimilor ani şi al continuării drumului către normalitate şi bun-simţ! Trebuie să mergem la vot şi să le arătăm celor care vor să ne confişte ţara că noi suntem cei mulţi şi puternici şi numai noi ne hotărâm viitorul! Traian Băsescu a fost, este şi va rămâne preşedintele României, preşedintele nostru, al tuturor.
Eu votez duminică cu TRAIAN BĂSESCU, pentru că mă
interesează viitorul acestei tări şi dezvoltarea acestui minunat judeţ!
Marius Bălu,
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi
România are nevoie de Traian Băsescu
Pe 22 noiembrie mergem la vot. Este foarte important să nu lăsăm pe alţii să hotărască pentru noi. În primul rând, pe 22 noiembrie ne alegem preşedintele pentru următorii cinci ani. În al doilea rând, suntem chemaţi să spunem DA sau NU unui referendum pe tema reformei în ceea ce priveşte parlamentul României. Suntem chemaţi să spunem DA pentru un număr redus de parlamentari, pentru cheltuieli mai mici şi pentru performanţă. Eu, Mihai Stănişoară, votez Traian Basescu pentru că România are nevoie de un preşedinte devotat românilor, pentru că românii au nevoie de un preşedinte care să-i reprezinte şi care nicio clipă să nu înceteze să lupte pentru binele lor.
Cu respect şi consideraţie,
Mihai Stănişoară,
ministrul Apărării Naţionale
Stimaţi mehedinţeni,
Duminică, trăim un moment istoric, în care dumneavoastră trebuie să veniţi la vot pentru a vă alege preşedintele. Duminică trebuie să votăm pentru continuitate, reformă şi transformarea societăţii româneşti. Eu votez, duminică, cu Traian Băsescu, singurul preşedinte care s-a luptat pentru reformarea clasei politice, singurul preşedinte care nu a stat la masă cu corupţii şi care vrea să stopeze jaful şi corupţia instituţionalizată! Preşedintele Traian Băsescu a deschis calea unei Românii curate şi prospere, în care dumneavoastră şi copiii dumneavoastră să trăiţi mai bine! Preşedintele nostru trebuie susţinut de cei care reprezintă adevărata majoritate în această ţară, poporul român! Veniţi la vot şi votaţi pentru un preşedinte reformator şi necruţător cu obrăznicia şi indolenţa politicienilor de tipul lui Geoană, Iliescu şi Hrebenciuc!
Doiniţa Mariana Chircu,
deputat PD-L de Mehedinţi
Băsescu pentru noi, severinenii!
Am schimbat faţa acestui municipiu, împreună cu dumneavoastră şi pentru dumneavoastră! Am crezut în şansa acestui municipiu şi în dorinţa dumneavoastră de schimbare, atunci când mi-aţi acordat toată încrederea şi m-aţi ales primar! Dar nu am fost singur în toată această dorinţă de transformare şi dezvoltare locală, am avut alături o echipă puternică şi tenace, am avut alături oameni puternici precum Mihai Stănişoară şi Traian Băsescu, cetăţean de onoare al municipiului nostru. Dumneavoastră m-aţi ajutat întotdeauna, când v-am cerut sprijinul, iar acum trebuie să mă ajutaţi din nou! Trebuie să reconfirmăm prin vot prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea acestei ţări, pentru a avea garanţia unui viitor pe măsura prezentului, pentru acest frumos municipiu!
Eu votez duminică cu TRAIAN BĂSESCU!
Mergeţi la vot şi votaţi în sprijinul meu şi al viitorului acestui municipiu!
Cu deosebit respect,
Constantin Gherghe,
primarul Severinului