Multumesc tuturor romanilor!

7 Decembrie 2009

“Deci, acum se poate face o declaraţie normală, echivalentul celei de ieri seară, şi încep prin a mulţumi celor care au votat pentru mine, dar şi celor care nu au votat pentru mine, optând pentru contracandidatul meu, domnul Mircea Geoană. Pentru mine, toţi sunt români şi, ca preşedinte, îi voi trata în mod egal.

Vreau să mulţumesc în mod deosebit şi românilor din afara frontierelor. Mă gândesc la românii din Italia, românii din Spania, românii din Franţa, românii din Germania, din Marea Britanie, din Irlanda, dar şi românilor din Republica Moldova. Nu în ultimul rând, mă gândesc la efortul pe care l-au făcut românii din America de Nord, Canada şi Statele Unite, iar aici vă pot spune că am primit informaţii despre ce se întâmpla acolo. Cel puţin românii de pe coasta de Vest, care erau cu vreo 11 ore decalaţi faţă de România, când au văzut rezultatele exit-poll-ului s-au mobilizat extraordinar pentru a contribui la victoria mea. A fost impresionant că nişte români care trăiesc atât de departe de ţară au privit cu multă atenţie la ce se întâmplă acasă sau acolo unde le-a rămas o parte din suflet. Aş vrea să mulţumesc şi echipei mele de campanie, atât cea de la Partidul Democrat, cât şi cea care a funcţionat aici la sediul meu de campanie. Toţi au avut idei, au avut iniţiative, eu am putut să îndeplinesc prea puţin din ce le-a trecut lor prin cap, dar oricum, am fost într-un parteneriat bun, care a dus la rezultatul pe care îl vedeţi.

Nu în ultimul rând, aş vrea să vă spun că mâine, după ce se validează rezultatele la BEC, voi avea o declaraţie oficială la Palatul Cotroceni.

Întrebare: V-aţi gândit vreodată că Mircea Geoană ar putea fi câştigătorul acestor alegeri prezidenţiale?

Traian Băsescu: Nu, la ora 19:00 ştiam că am câştigat alegerile, ştiam şi intervenţiile pe care le-a făcut Hrebenciuc la două case de sondaje să fie crescut procentajul lui Geoană cu între o jumătate de procent şi un procent. Aş spune că Hrebenciuc are un mare merit că l-a pus într-o situaţie penibilă pe Mircea Geoană. V-o spun foarte cinstit.

Întrebare: Aţi vorbit cu el, v-a sunat, v-a felicitat?

Traian Băsescu: Nu, am sunat eu şi…

Întrebare: Care ar fi fost miza lui Hrebenciuc, ce urmărea?

Traian Băsescu: Greu de spus, vroia să-şi afirme victoria şi eventual astăzi să poată ţipa că s-a furat, dar mă tem că dacă se renumără voturile o să am vreo 3 procente.

Întrebare: Domnule preşedinte, PSD a spus că intenţionează să conteste alegerile?

Traian Băsescu: Vă dau ca informaţie că l-am sunat ca un gest de politeţe.

Întrebare: Dumneavoastră spuneaţi la o emisiune TV că aveţi o casetă cu domnul Geoană, i-aţi dat-o?

Traian Băsescu: Nu s-au anunţat încă rezultatele oficiale.

Întrebare: Dar este posibil, în condiţiile in care PSD se gândeşte să conteste alegerile, este posibil să se schimbe ceva din rezultatul dat până acum de BEC?

Traian Băsescu: Este posibil un singur lucru: să devină extrem de penibili. Şi aşa au fost penibili, ştiind… parte din oamenii din staff-ul lui Mircea Geoană ştiau că au făcut presiuni să li se pună cifre mai mari, iar astăzi toţi ne răcorim pe institutele de sondaj, dar este arhicunoscut faptul că în toate partidele există oameni care comunică cu toate institutele de sondare a opiniei publice.

Întrebare: De ce credeţi că au făcut asta? Adică de ce…

Traian Băsescu: Este problema lor, probabil au plecat de la principiul că cine îi plăteşte e şi stăpânul şi s-au încadrat totuşi în marja de eroare, dar la ora 19:00 era evident că Mircea Geoană nu mai poate câştiga alegerile.

Întrebare: Cine a picat cel mai prost, Crin Antonescu sau Mircea Geoană?

Traian Băsescu: Eu. Pentru că mai muncesc cinci ani. Pe ei i-a iertat Dumnezeu de muncă în următorii cinci ani.

Întrebare: Din staff, cui îi mulţumiţi? Haideţi să le mulţumiţi

Traian Băsescu: Tuturor, am spus.

Întrebare: Domnul preşedinte, cum catalogaţi reacţia domnului Geoană de aseară?

Traian Băsescu: N-am catalog. Vă mulţumesc mult”

www.traianbasescu.ro

  • Share/Bookmark

Români între români

1 Decembrie 2009

Urări din partea autorităţilor locale

„La mulţi ani”! „Cu cât avem grijă de obi­ce­iu­rile şi tradiţiile lăsate din stră­buni cu atât suntem mai demni că suntem români şi me­hedinţeni. Le urez tuturor sănătate şi să aibă pe masă tot ce este mai bun!”, a de­cla­rat Ion Mîţu, prefectul ju­de­ţului Me­hedinţi.
Constantin Gherghe, pri­marul municipiului Drobeta-Turnu-Severin, a transmis şi el un mesaj severinenilor şi tu­turor românilor: „Cred că nimeni nu ştie mai bine decât ro­mânii să se bucure de tra­di­ţii şi sărbători. Să dea Dum­­nezeu să li se împli­neas­că românilor toate visele!

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, – aproape de severineni

Mihai Stănişoară  a de­clarat că îi este cel mai bine acasă, la Turnu-Severin, şi că va face tot posibilul ca de 1 Decembrie să fie alături de toţi severinenii. „Este o zi de mare sărbătoare, o zi în care, cred că, în primul rând, românii trebuie să fie solidari şi, nu în ul­ti­mul rând, o zi a speranţei de mai bine pentru vremurile ce vor veni”, a afirmat Mihai Stă­nişoară, ministrul Apă­ră­rii Naţionale.

  • Share/Bookmark

Traian Băsescu: „Singurul meu partener pentru turul al doilea este electoratul român”

26 Noiembrie 2009
Traian Băsescu: „Singurul meu partener pentru turul al doilea este electoratul român”
 
   Preşedintele Traian Băsescu este de părere că oamenii politici nu au înţeles nimic din semnalul dat de cei peste nouă milioane de români care au participat la vot duminică.

   „Consider că oamenii po­litici confirmă boala de care suferă: dispreţul faţă de ro­mâni. Ei trebuie să înţeleagă că voturile nu îţi sunt acordate pen­tru a le depozita, tran­zac­ţiona, pentru a face târguri în avantajul clientelei tale politi­ce”, a amintit şeful sta­tului.

   Iată cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu.

   Faptul că românii au validat referendumul îmi dă optimism. Este pentru mine foarte clar că românii au hotărât să se implice în reformarea statului şi a clasei politice. Românii vor să se pună capăt privilegiilor clasei politice, privilegiilor din sis­temul de salarizare, din sis­temul de pensii. Ei doresc reformarea rapidă a statului.

   Românii doresc reformarea statului pentru că au înţeles unde se risipesc resursele: în privilegii şi în clientela politică. Românii nu au suficienţi bani pentru domnul Voi­culescu, Hrebenciuc, Van­ghelie şi alţii.

   Românii au optat pentru o soluţie politică în afara ma­nifestării grupurilor de inte­rese ale lăcomiei reprezentate de Vîntu, Voiculescu, Iliescu, Patriciu, Hrebenciuc.
 
   Dacă citim bine semnalul pe care ni l-au transmis ro­mânii, acesta poate fi sintetizat în câteva cuvinte: resursele financiare se află la stat, iar românii ne-au cerut să nu mai facem favoruri cu aceste resurse.

   Votul nu este o mar­fă, ci exprimă încre­derea într-un politician. Încrederea trebuie apărată, nu tranzac­ţionată. Şi vă spun din propria ex­pe­rienţă, începând de a doua zi începe o luptă extraordinară să le aperi. Vă spune un om care a dobândit de două ori prin vot direct Primăria Ca­pitalei şi o dată Preşedinţia României.

   Constat că dezbaterile pu­blice sunt legate de tranzac­ţionarea voturilor. Aceste dez­bateri mă afectează personal pentru că eu nu am făcut niciun gest şi nu am cerut niciunui om politic din niciun partid să îmi acorde voturile primite duminică.

   Singurul meu partener pentru turul al doilea este elec­­toratul român, nicide­cum politicienii sau parti­dele politice.

   Nu am nicio intenţie ca, în această campanie, să negociez voturile românilor. Am ru­gămintea la cei frământaţi de a-şi vinde votul să facă orice, dar să nu mai pomenească numele Traian Băsescu, pentru că nu negociez cu ei.
Sper ca această declaraţie să pună capăt discuţiilor care mă vizează pe mine. Să discute despre vânzarea voturilor oricui altcuiva. Eu nu le-am cerut politicienilor voturile românilor pentru că nu ai cum să ceri cuiva ceva ce nu are.

   O astfel de negociere ar însemna să îmi grevez man­datul următor cu obligaţii inacceptabile. Cum aş putea să negociez acum reformarea statului? Ar însemna să ne­gociez funcţii, posturi. (…) Nu în sedii de partide şi în negocieri îndelungate se obţine votul românilor.

   Doresc să îmi continui activitatea ca preşedinte al României pe aceleaşi principii, pentru că acum, după re­ferendum, am şi confirmarea voinţei românilor, care îşi doresc reformarea statului şi a clasei politice.

   Ştiu, din primul mandat, că este extraordinar de greu, dar este nobil să rămâi loial oa­menilor care te-au votat, nu înţelegerilor politice de con­junctură.

   Nu referendumul a fost vehiculul participării la vot în primul tur, eu cred într-o participare bună şi în turul al doilea.

   Românii, din ţară şi din afara graniţelor, au de optat între un candidat care are obligaţii majore faţă de moguli, faţă de oameni de afaceri, şi un om liber, fără obligaţii netransparente.

   Intenţia mea este ca, dacă voi fi reales, să dau un şef de guvern care să nu aibă niciun fel de interese în spate. Soluţia mea pentru funcţia de premier e o soluţie politică. Dar în niciun caz nu pot accepta soluţia Grivco.

   Nu îi văd pe Marian Vanghelie, Ion Iliescu lă­sând prea mult concesia Johannis în picioare. Este o concesie declarativă.
România nu poate să se întoarcă cu 15-20 de ani înapoi, într-o linişte totală. Vă daţi seama ce linişte va fi la televiziuni, cu domnul Geoană preşedinte. Va fi spre fericirea lui Vîntu şi Voiculescu.

   Au luat tehnica utilizării unor interfeţe. La Preşedinţie îl vor pe Geoană, dar sunt ei în spate. Ca premier îl vor pe Johannis, dar sunt ei în spate – Voiculescu, Iliescu, Hre­ben­ciuc, Patriciu, Vîntu.

   Va fi o participare bună la vot pentru că românii vor să îşi aleagă preşedintele, vor să ştie că ei au decis, nu Vîntu, nu Patriciu, ci ei. Şi îmi plac românii pentru asta.

   Acum trebuie să ne fo­cusăm pe dezbateri care vizează atitudini şi atribuţii specifice preşedintelui. Ar trebui o dezbatere pe politica externă şi securitate, una pe reforma statului, în care preşedintele trebuie să fie implicat, şi o a treia dezbatere, despre viziunea pentru Ro­mânia. Deci, cel puţin trei dez­bateri, dacă nu una în fiecare zi. Dar nu ştiu dacă ne putem înţelege.

   Imediat după oficializarea rezultatului referendumului, ar trebui să se constituie Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei, aşa cum este prevăzut în lege, în semn de respect pentru votul dat de români.

  • Share/Bookmark

Să-l reconfirmăm pe preşedintele nostru!

20 Noiembrie 2009

Vă mulţumesc că mi-aţi fost alături de-a lungul între­gului meu mandat şi vă asigur că am făcut tot ce mi-a stat în pu­tere pentru binele ro­mâ­nilor şi pentru progresul acestei ţări.

Dacă mă uit în urmă, pot spune că România s-a schim­bat în bine. Dar nu atât de mult şi de repede cât ne-am fi dorit. Ştiu că încă nu trăiţi bi­ne, aşa cum meritaţi. O parte din responsabilitate îmi apar­ţine. Este adevărat că nu am reuşit să fac tot ce mi-am pro­pus, că am şi greşit uneori. Dar am învăţat din greşeli.

Vă sunt recunoscător că aţi fost alături de mine când parlamentul a încercat să mă sus­pende fiindcă am îndrăznit să critic o clasă politică nere­for­mată şi coruptă. Fără spri­jinul vostru nu aş fi avut pu­terea să ţin piept, în ultimii cin­ci ani, acelor instituţii ale sta­tului sau acelor politicieni care au încercat să blocheze refor­me esenţiale pentru moderni­zarea României.
Aţi fost alături de preşe­dinte şi de guvern atunci când am luat decizii care au redus risipa de bani publici şi dife­ren­ţele uriaşe între salariile celor angajaţi la stat. Şi tot alături v-am simţit şi atunci când, pentru a împiedica eli­minarea pensiilor privilegiate ale parlamentarilor, Parla­men­tul a demis Guvernul.

Cei care înţeleg cel mai greu nevoia schimbărilor de bun-simţ sunt chiar politicie­nii. Cei care ar trebui să facă legi bune pentru cetăţeni sunt cei care blochează schimbarea în bine a României, iar acest lucru îl puteţi corecta numai voi, prin forţa votului.

După cum ştiţi, pe 22 noiembrie 2009 va avea loc primul tur al alegerilor pre­ziden­ţiale. Eu însumi voi can­dida pentru un nou mandat de preşedinte al României. Tot pe 22 noiembrie 2009, în calitate de şef al statului, voi organiza un referendum prin care dum­neavoastră sunteţi chemaţi să răspundeţi la două întrebări:
1. Sunteţi de acord cu redu­cerea numărului de parla­mentari de la 471 la maximum 300?
2. Sunteţi de acord cu tre­cerea la un parlament unica­meral în România?

Vă propun să răspundeţi hotărât DA la aceste întrebări fiindcă un parlament unica­meral, cu un număr mai mic de membri, înseamnă un par­la­ment mai eficient, mai pu­ternic şi mai transparent, care să facă legi bune pentru oa­meni. Înseamnă un parlament al bunului-simţ.

Indiferent de opţiunea dum­neavoastră pentru un can­didat sau altul la alegerile pre­zidenţiale, vă chem să votaţi la referendumul din 22 noiem­brie 2009 în favoarea reducerii nu­mărului de parlamentari şi în favoarea parlamentului uni­cameral. Votând DA la refe­rendum, votaţi în favoarea schim­bării care pune România pe drumul cel bun. Politicienii, chiar dacă s-au opus în parla­ment organizării acestui referendum, nu se vor putea opune forţei votului nostru.

Veniţi la referendum! Votul nostru poate însemna o şansă pentru viitorul României!
E timpul pentru o Românie modernă, o Românie a bu­nului-simţ!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Traian Băsescu,
preşedintele României

Să-l reconfirmăm pe preşedintele nostru!

Alegerile din 22 noiembrie 2009 sunt extrem de importante pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, sunt momentul crucial al istoriei ultimilor ani şi al continuării drumului către normalitate şi bun-simţ! Trebuie să mergem la vot şi să le arătăm celor care vor să ne confişte ţara că noi suntem cei mulţi şi puternici şi numai noi ne hotărâm viitorul! Traian Băsescu a fost, este şi va rămâne preşedintele României, preşedintele nostru, al tuturor.
Eu votez duminică cu TRAIAN BĂSESCU, pentru că mă
interesează viitorul acestei tări şi dezvoltarea acestui minunat judeţ!

Marius Bălu,
Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi

România are nevoie de Traian Băsescu

Pe 22 noiembrie mergem la vot. Este foarte important să nu lăsăm pe alţii să hotărască pentru noi. În primul rând, pe 22 noiembrie ne alegem preşedintele pentru următorii cinci ani. În al doilea rând, suntem chemaţi să spunem DA sau NU unui referendum pe tema reformei în ceea ce priveşte parlamentul României. Suntem chemaţi să spunem DA pentru un număr redus de parlamentari, pentru cheltuieli mai mici şi pentru performanţă. Eu, Mihai Stănişoară, votez Traian Basescu pentru că România are nevoie de un preşedinte devotat românilor, pentru că românii au nevoie de un preşedinte care să-i reprezinte şi care nicio clipă să nu înceteze să lupte pentru binele lor.

Cu respect şi consideraţie,
Mihai Stănişoară,
ministrul Apărării Naţionale

Stimaţi mehedinţeni,

Duminică, trăim un moment istoric, în care dumneavoastră trebuie să veniţi la vot pentru a vă alege preşedintele. Duminică trebuie să votăm pentru continuitate, reformă şi transformarea societăţii româneşti. Eu votez, duminică, cu Traian Băsescu, singurul preşedinte care s-a luptat pentru reformarea clasei politice, singurul preşedinte care nu a stat la masă cu corupţii şi care vrea să stopeze jaful şi corupţia instituţionalizată! Preşedintele Traian Băsescu a deschis calea unei Românii curate şi prospere, în care dumneavoastră şi copiii dumneavoastră să trăiţi mai bine! Preşedintele nostru trebuie susţinut de cei care reprezintă adevărata majoritate în această ţară, poporul român! Veniţi la vot şi votaţi pentru un preşedinte reformator şi necruţător cu obrăznicia şi indolenţa politicienilor de tipul lui Geoană, Iliescu şi Hrebenciuc!

Doiniţa Mariana Chircu,
deputat PD-L de Mehedinţi

Băsescu pentru noi, severinenii!
Am schimbat faţa acestui municipiu, împreună cu dumneavoastră şi pentru dumneavoastră! Am crezut în şansa acestui municipiu şi în dorinţa dumneavoastră de schimbare, atunci când mi-aţi acordat toată încrederea şi m-aţi ales primar! Dar nu am fost singur în toată această dorinţă de transformare şi dezvoltare locală, am avut alături o echipă puternică şi tenace, am avut alături oameni puternici precum Mihai Stănişoară şi Traian Băsescu, cetăţean de onoare al municipiului nostru. Dumneavoastră m-aţi ajutat întotdeauna, când v-am cerut sprijinul, iar acum trebuie să mă ajutaţi din nou! Trebuie să reconfirmăm prin vot prezenţa lui Traian Băsescu în fruntea acestei ţări, pentru a avea garanţia unui viitor pe măsura prezentului, pentru acest frumos municipiu!

Eu votez duminică cu TRAIAN BĂSESCU!
Mergeţi la vot şi votaţi în sprijinul meu şi al viitorului acestui municipiu!

Cu deosebit respect,
Constantin Gherghe,
primarul Severinului

  • Share/Bookmark

La multi ani,domnule PRESEDINTE!

4 Noiembrie 2009
 
 
 
 
 

  • Share/Bookmark

Referendum-pentru un PARLAMENT DE BUN-SIMT

3 Noiembrie 2009
Referendum pentru un parlament de bun-simţ

 
03 noiembrie 2009
   Bicameralul
înseamnă efort dublu continuu. Ce­le două camere ale Parla­men­­tului
fac, practic, ace­laşi lucru. Astfel, avem efort dublu continuu: Du­blu
la discuţii şi atribuţii. Du­blu la timp. Du­blu la an­ga­jaţi:
personal ad­minis­trativ, experţi parla­men­tari etc.
O singură cameră în Par­lament e suficientă. Pen­­tru că Parlamentul
ar fi mai eficient şi procesul legis­lativ nu s-ar mai repeta în gol.
Astfel, Parlamentul chiar ar putea colabora cu Guvernul şi împreună ar
face schim­bările legislative din România mai rapid.
Parlamentul astăzi
În Constituţia României scrie că Parlamentul e ins­tituţia
reprezentativă su­premă a poporului român şi unica au­toritate
legiui­toare a Ro­mâniei.
Cum e structurat
Parlamentul României
În prezent, Parla­men­tul României se constituie din Senat şi Camera
De­putaţilor. Legea electorală a stabilit nu­mărul actual de
parlamentari la 471. Dintre ei, 334 sunt în Ca­mera De­putaţilor, iar
în Senat, 137, aleşi prin vot uni­nominal pentru 4 ani.
Există diferenţe
între camere
• Senatorii sunt primii so­­licitaţi pentru cele mai multe legi ale ţării.
• În anumite situaţii, pre­cum adoptarea de tratate in­­ter­naţionale, deputaţii sunt so­licitaţi primii con­form Cons­tituţiei.
• Deputaţii, comparativ cu se­natorii, reprezintă un nu­­măr mai mic de cetăţeni.
Cum se adoptă o lege
în Parlament
Parlamentul nostru adop­­tă legile cons­titu­ţionale (care schimbă
Cons­tituţia), orga­nice si ordinare. În prima fa­ză, ca o lege să fie
adoptată, tre­buie să existe o iniţiativă le­gislativă, care vine fie
de la Guvern, fie de la deputaţi şi/sau senatori, fie de la mi­nimum
100.000 de cetăţeni cu drept de vot.

În faza a doua, una dintre ca­mere primeşte ini­ţiativa
legis­lativă, în funcţie de sub­iectul acesteia. În ma­ximum 45 de zile
pentru o lege obiş­nuită şi în nu mai mult de 60 de zile pentru legi
mai com­plexe, camera res­pectivă tre­buie să se pro­nunţe. Orice lege
va fi automat adoptată, dac­ă în termenul dat, camera nu se pronunţă.

În cele 45 sau 60 de zile ale adoptării, legea se supu­ne unui
acord legis­lativ, e ana­lizată de comisa de spe­cia­litate, se depun
amen­­da­mentele etc. Diver­se comisii şi comitete o pot respinge pe
par­curs, ceea ce reîncepe tot pro­cesul. În plus, legile se
îm­potmolesc în chichiţe legale. Concret, legea Referen­du­mului a fost
înregistrată pe 19.07.2005 la Senat şi pu­bli­cată în Monitorul Oficial
pe 27.07.2006. Un an pen­tru o lege!
În România, bicameralul înseamnă efort dublu continuu
• Dublu la discuţii: cele două camere fac, practic, ace­laşi lucru: se
aleg la fel şi au aceleaşi atribuţii. Dis­cu­ţii du­ble, atribuţii
duble, efort du­blu. Sumă dublă de bani, timp dublu.
• Dublu la timp: Exe­cu­tivul e adesea obligat să dea ordonanţe de
urgenţă pentru a face faţă rapid ne­voii de re­glementare. Pen­tru că
pro­cesul din Parla­ment durează dublu.
• Dublu la angajaţi: paz­nici, şoferi, personal ad­minis­trativ,
experţi parla­mentari şi birou de presă separate. Du­blu la salarii
pentru oameni care fac ace­laşi lucru.
În alte ţări, bicame­ralul e util pentru că o ca­meră se ocupă de
probleme naţionale, iar alta de re­gio­nale. Oameni platiţi pentru a
face lucruri diferite.

Iată numai o dovadă a aces­tui sistem greoi de lu­cru: în 3 ani de
când sun­tem în Uni­unea Europeană, deşi i-a fost solicitată
con­tri­buţia, Par­lamentul nostru nu a trans­mis niciun aviz
con­sultativ Parlamentului Euro­pean, în niciun do­meniu, la niciun act
adoptat la nivel European.
Avantajele Parlamentului Unicameral
O singură cameră în Par­la­ment e suficientă. De ce:
• Pentru că Parlamentul ar fi mai eficient şi procesul le­gislativ nu
s-ar mai repeta în gol. Totul ar fi mai simplu, mai rapid. Astfel,
Par­lamentul chiar ar putea co­labora cu Gu­vernul şi îm­preună ar face
schim­bările legislative din Ro­mâ­nia mai rapid.
• Cetăţenii români şi-ar pu­tea exprima mai uşor şi mai rapid opiniile legislative în cadrul UE.
• Cele două camere nu se controlează una pe cea­laltă. Mai mult, se ţin
de mână. Ele sunt deja con­trolate de Cur­tea Constitu­ţională.

 

  • Share/Bookmark

Base la Iasi

2 Noiembrie 2009
Tineti minte: Romania nu este a oligarhilor, Moldova este a voastra si a urmasilor urmasilor vostrii in veacul vecilor
Presedintele Traian Basescu a sustinut un discurs in fata miilor de
simpatizanti si membri PD-L veniti in Piata Unirii, la primul miting
electoral din Moldova al Partidului Democrat Liberal.
Iata cateva aspecte din discursul presedintelui
,,Ne pregatim sa pornim in continuare la drum. Este un moment
important si pentru tara si pentru fiecare dintre romani si pentru
mine. Este momentul in care in primul rind trebuie sa va multumesc ca
m-ati sprijinit timp de 5 ani. Stiu ca ma sprijiniti si cu speranta ca
Romania se va schimba
Am inteles ca Romania nu se poate schimba atit de usor cum am crezut
la inceputul mandatului. De aceea nereusitele din acest mandat trebuie
sa devina reusite in mandatul urmator
Noi toti vrem o tara prospera, in care sa ne simtitm bine. Trebuie
sa continuam lucrul cel mai important, modernizarea statului roman.
Avem nevoie de un stat modern, flexibil, care sa nu mai fie o povara.
Avem nevoie ca Romania sa fie a romanilor
Mandatul meu a fost unul greu pentru ca am refuzat compromisul, am
refuzat sa fiu un presedinte la adapostul caruia sa creasca oligarhii
si nedreptatea. Trebuie sa continuam impreuna, in conditiile in care eu
ma angajez ca si in urmatorul mandat sa fiu un presedinte loial
poporului roman, celor care l-au ales
Avem nevoie sa continuam pentru ca sintem in fata unor optiuni pe 22
noiembrie: daca dam tara inapoi celor de la care am smuls-o in
decembrie 2004, adica oligarhilor sau lasam tara in mina poporului
roman. Optiunea mea este ca romanii sa fie stapinii acestei tari si
pentru asta o sa fac tot ce tine de mine
Cititi discursul integral al presedintelui Traian Basescu pe site www.basescu.ro

  • Share/Bookmark

Vai ce-i fac, il votez“

29 Octombrie 2009

De ce castiga Traian Basescu alegerile


,,Diferenta
dintre Geoana si Basescu a scazut la 5%” citesc cand deschid
televizorul pe posturile mogulilor, ,,fiara este ranita dar inca mai
rasufla” ne anunte triumfator Geoana, ,,bugetul are alte prioritati, de
fapt una singura, campania electorala pe care PD-L trebuie sa o faca
domnului Traian Basescu”, afirma si d-l Antonescu, ca orice liberal
preocupat de bani, ,,fermierii protesteaza violent” curge pe fluxurile
de stiri. Catastrofa. Catastrofa. Catastrofa. De trei ori catastrofa,
Basescu nu mai are scapare si odata cu el dispare si criza, economica,
politica, de paeronalitate, indiferent cum o fi ea.
Bun, dar ce mai vad? Basescu, acest
politician despre care sondajele spun ca e in prabusire, adversarii
politici ca este o fiara ranita, si la care ai impresia ca fermierii
violenti merg sa-l linseze tocmai acasa la Cotroceni, ne demonstreaza
inca odata ca este din alta liga, alta dimensiune spatiala, alta
categorie de politicieni. Multimea de fermieri era intr-adevar
revoltata,in mare parte pe buna dreptate, pe de alta parte poate si
motivata de cineva interesat sa-l linseze pe presedinte nu numai
mediatic ci si prin intermediul multimii ,,infometate” de bunastare.
Cred ca fiecare dintre ei gandea ceva de genu ,,Vai ce-i fac de-l prind“.
Dar nu au trebuit sa-l prinda, a venit singur. Si culmea, n-a venit ca
si Geaoana sa le dea medicamente prin posta, nici ca Antonescu sa le
promita  bun simt. Contrar a ceea ce ar face orice politician ( nu om
politic) a zis ,,N-am”. La fel cum le-a zis si ungurilor din Covasna si Harghita ca n-o sa aiba niciodata autonomie.
Ceea ce s-a intamplat este peste
intelesul domnilor Geoana, Antonescu, sau alti politicieni. Traian
Basescu a intors o multime ostila, inveninata fie de presa fie de
diversi agitatori sau lideri sindicali cu interese politice, si a
transformat-o intr-o multime care stie sa asculte, sa inteleaga si mai
presus de orice, sa faca diferenta intre ipocrizie si buna credinta.
Iata de ce  Traian Basescu va castiga aceste alegeri. Pe cand ceilalti
contracandidati se ascund pe posturile TV puse la dispozitie din greu
de moguli, presedintele sta intre oameni. Pe cand contracandidatii sau
se aduna numai in sali inchise unde sunt numai proprii aplaudaci,
Traian Basescu merge prin multimi, pe strazi, in piete, targuri.  Pe
cand Antonescu indeamna la bun simt, oamenii gasesc la Traian Basescu
buna credinta. Nu stiu daca e cel mai bun presedinte pe care-l poate
avea Romania, dar demonstreaza ca e cel mai aproape de oameni si de
problemele lor. Daca ceilalti sunt pentru ei, Basescu este pentru
Romania.
Pana la urma constatam abilitatea de
jucator a presedintelui care nu face altceva decat sa primeasca mingile
de gol de la adversari si el inscrie.
P.S. La plecare fermierii isi spuneau ,,Vai ce-i fac, il votez
 
 mai multe pe http://www.echipadeimagine.ro/otpdl/de-ce-castiga-traian-basescu-alegerile.html

 

  • Share/Bookmark

MASURI PENTRU POPOR

29 Octombrie 2009
Deputatul PD-L de Mehedinţi, Cornel Ghiţă

joi, 29 octombrie 2009
 
   Grupul
parlamentar PD-L din Camera Deputaţilor a propus, de curând, unele
amendamente la Legea privind aprobarea OUG nr. 106/2009 pentru
modificarea OUG nr. 5/ 2003 privind acordarea de ajutoare pentru
încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi venite înspre
populaţie pentru plata energiei termice.
   Astfel,  s-a propus ca fa­mi­lii­lor şi persoanelor singure cu
ve­nituri reduse, care folosesc pen­tru încălzirea locuinţei ga­ze
naturale şi al căror venit net me­diu lunar pe membru de fa­milie sau
persoană singură se situează între 425,1 şi 625 de lei, să li se acorde
o sumă de 52 de lei. Dacă venitul se situează în­tre 625,1 şi 705 lei,
suma pro­pusă este de 45 lei. Pentru per­­soa­ne­le care utilizează
pen­tru în­căl­zirea locuinţei lemne, căr­buni, combustibili
pe­tro­li­eri şi au un venit net mediu lu­nar pe membru de familie
în­tre 425,1 şi 625 de lei, suma a­cor­da­tă să fie de 25 de lei, iar
pen­tru cei cu ve­nituri între 625,1 şi 705 de lei, su­ma a­cor­da­tă
20 de lei. De ase­me­nea, la com­pen­sa­rea pentru energia termică s-au
avut în ve­dere per­soa­ne­le/familiile cu ve­ni­turi nete lu­na­re pe
mem­bru de fa­milie în­tre 425 şi 625 de lei, că­­ro­ra li s-a propus o
com­pen­sare de 35%, iar celor cu ve­ni­turi între 625 şi 705, de 25%.
De­putatul PD-L de Me­he­­dinţi Cornel Ghiţă, mem­bru al Co­mi­siei
pentru muncă şi pro­tec­ţie socială din Camera De­pu­ta­ţilor, a
declarat că ad­mi­nis­tra­ţii­le locale trebuie să în­re­gis­tre­ze
solocitările pop­u­la­ţiei spe­rând, totodată, că le­gea va tre­ce în
urma inter­e­ven­ţiilor par­la­mentarilor PD-L. „Pro­tecţia so­cială a
familiilor cu venituri mici în această peri­oa­dă de cri­ză economică
mon­di­ală tre­bu­ie să fie prioritară acum în pra­gul iernii şi, deşi
bugetul de stat este în mare suferinţă, aju­to­rul pentru în­căl­­zire
trebuie să fie măcar la ni­velul anului tre­cut. Chiar dacă actul
nor­ma­tiv nu este încă definitivat, în urma in­ter­ven­ţiei
pre­mi­er­u­lui în funcţie, Emil Boc, fac apel către ad­mi­nis­traţiile
locale să înregistreze in­tegral so­li­ci­tă­rile populaţiei şi sper în
re­zol­va­rea favorabilă a acestei si­tua­ţii prin inter­ven­ţii­le pe
care eu şi grupul par­la­mentar PD-L le vom face în plenul Camerei
De­putaţilor”, a de­clarat dep­u­ta­­tul Cornel Ghi­ţă.

Vlad Georgescu

 

  • Share/Bookmark

Informatii politice

23 Octombrie 2009
Miting portocaliu de susţinere a referendumului
 
vineri, 23 octombrie 2009
   Democrat-liberalii
mehedinţeni organizează astăzi, de la ora 17,00, cu plecare de pe
esplanada Palatului Cultural „Teodor Costescu”, un miting de susţinere
a referendumului iniţiat de preşedintele Traian Băsescu cu privire la
trecerea la un parlament unicameral în România şi reducerea numărului
de parlamentari la maximum 300 de persoane.
   Preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat ieri că a semnat
decretul pentru orga­nizarea unui referendum la care cetăţenii sunt
con­sultaţi în legătură cu existenţa unui par­lament unicameral şi
pentru reducerea nu­mă­rului de parlamentari la 300. Referendumul va
avea loc pe 22 noiembrie, odată cu alegerile prezidenţiale. Şeful
statului a citit articolele pe care le conţine decretul pe care l-a
semnat. „Ar­ticolul 1 spune că poporul român este che­mat să îşi
exprime voinţa cu privire la urmă­toarele probleme de interes naţional:
trecerea la un parlament unicameral şi reducerea nu­mă­rului de
parlamentari la maximum 300 de per­soane”, a declarat Băsescu. Pentru
realizarea celor prevăzute la articolul 1, cetăţenii sunt che­maţi să
se pronunţe prin DA sau NU la ur­mătoarele întrebări: 1. Sunteţi de
acord cu tre­cerea la un parlament unicameral în România? 2. Sunteţi de
acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de
persoane? Pre­şedintele a amintit că Parlamentul a dat mier­curi un
aviz negativ solicitării de or­ganizare a referendumului simultan cu
ale­ge­rile pre­zidenţiale, dar că acesta este doar con­sultativ. „Am
emis acest decret pentru că, timp de cinci ani, nu am reuşit să conving
partidele să cons­tituie Comisia de revizuire a Cons­tituţiei şi să
treacă la revizuirea ei”, a mai spus preşedintele. În Uniunea
Europeană, sunt 15 state care au parlament unicameral şi alte 12 cu
par­lament bicameral.

Elvis Dobrescu
 
 
 
 
E oficial! Traian Băsescu candidează

 
joi, 22 octombrie 2009
   E
oficial. Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, şi-a anunţat ieri,
în cadrul unei şedinţe a Comitetului Director al PD-L, candidatura
pentru un nou mandat în fruntea statului român. La întâlnire, care a
avut loc de la ora 10,00, la Palatul Parlamentului, au participat
primarii din municipiile reşedinţă de judeţ, parlamentari şi membrii
guvernului interimar Boc. Din Mehedinţi, au fost prezenţi Mihai
Stănişoară, senator PD-L de Mehedinţi şi ministrul interimar al
Apărării Naţionale, Cornel Ghiţă, deputat PD-L de Mehedinţi, şi
Constantin Gherghe, primarul municipiului Drobeta-Turnu-Severin. Tot
ieri, la Biroul Electoral Central, la ora 14,00, preşedintele şi-a
înregistrat oficial candidatura.
   Ieri dimineaţă, preşe­din­tele a participat la şedinţa
Co­legiului Director al PD-L, for­maţiune care şi-a asumat sus­ţi­nerea
necondiţionată a aces­tuia. Nici nu avea cum să fie altfel, în
condiţiile în care PD-L, din 2009, este urmaşul Par­tidului Democrat
din 2004, sub a cărui siglă îl învingea atunci pe Adrian Năstase.
Băsescu şi-a asigurat dimi­neaţă susţinătorii portocalii că va învinge.
„S-a organizat o în­tâlnire cu Comitetul Di­rector, care şi-a asumat
sus­ţinerea candidaturii mele. Am venit să le mulţumesc şi să-i asi­gur
că vom câştiga alegerile pre­zidenţiale, cu sprijinul lor”, s-a arătat
încrezător Băsescu.
   „A nu mă înscrie în cursa electorală ar fi fost un gest de laşitate”
   După întâlnirea pe care a avut-o cu
Comitetul Director al PD-L, Traian Băsescu a mers la Biroul Electoral
Cen­tral, unde şi-a înregistrat can­di­datura pentru un nou man­dat la
Cotroceni. Alături de Traian Băsescu, în momentul depunerii
candidaturii, s-au aflat Adriean Videanu, Gheor­­­ghe Flutur, Theodor
Stolojan, Emil Boc, Elena Udrea şi Anca Boagiu. „Mi-am depus
candidatura. Sunt puţin emoţionat, dar infinit mai responsabil decât
atunci când am făcut-o prima dată. Prima dată nu ştiam ce înseamnă
viaţa de zi cu zi a pre­şedintelui României. Astă­zi ştiu şi consider
că este o candidatură cu adevărat res­pon­sabilă”, a declarat Traian
Băsescu. „Cred că unii se în­treabă de ce candidez a doua oară şi vreau
să vă spun că nu aveam alternativă. A nu mă înscrie în cursa electorală
ar fi fost un gest de laşitate. Un alt motiv al candidaturii mele este
legat de ceea ce nu am re­uşit să fac şi sunt destule pe care nu am
reuşit să le fac pen­tru că nu am avut sus­ţinerea politică necesară
pen­tru un proces accelerat de re­formare. Este respon­sabi­litatea mea
ca şef al statului”, a apreciat preşedintele, con­siderând că este
extrem de im­­portant să continue refor­mele pe care le-a început în
acest mandat.
   România nu trebuie să mai ajungă la mâna grupurilor de interese
   Traian Băsescu şi-a ex­pri­mat
convingerea că România nu trebuie să mai ajungă la mâna grupurilor de
interese, con­siderând că dacă, timp de cinci ani, nu a făcut vreun
com­promis, nici în ultimele zile ca preşedinte nu va ceda în faţa
presiunilor pentru func­ţia de prim-ministru. „Am convingerea că
România nu trebuie lăsată pe mâinile alianţei de la Grivco. România nu
este nici a lui Ion Iliescu, nici a lui Hrebenciuc, nici a lui Mircea
Geoană, nici a lui Vân­tu sau a lui Voiculescu. Voi face ca în
continuare Ro­mânia să fie a românilor şi să nu fie din nou controlată
de gru­purile de interese”, a sus­ţinut Băsescu.
   Pledoarie pentru o Românie modernă
   „Nu am negociat nici cu Vân­tu, nici cu
Patriciu, nici cu Voiculescu sau cu Iliescu, pentru că vedem România în
mod diferit. Vreau o Românie mo­dernă. Am obligaţia să le spun
românilor că sunt gata să continui, dar este problema românilor dacă eu
să continui sau nu. Este problema româ­nilor dacă vor vrea o Românie a
lor sau o Românie pe care s-o îndrepte spre grupuri ne­legitime, pentru
privatizarea Poştei, a Romgaz, a Transgaz, a Oil Terminal şi a altor
obiec­tive. Sunt un om care ţine la un proces transparent de
privatizare, ştiu care au fost bătăliile pe aceste pro­cese de
privatizare, ştiu cum se influenţează oamenii poli­tici de către oameni
de afaceri gen Vântu, Voiculescu sau Pa­triciu, dar am rezistat timp de
cinci ani să nu fac com­pro­misul cu aceşti oameni, cu aceste interese,
şi vreau să se ştie că nu-l voi face nici în ultimele zile ale primului
meu mandat prin cedarea cu pri­vire la desemnarea prim-mi­nis­trului.
Sunt lucrurile pe care am considerat că trebuie să le spun acum la
depunerea candidaturii.
   Un program pentru România
   După începerea campaniei electorale,
îmi voi face cunos­cut şi programul, un program pentru România care nu
poate fi realizat de un singur om, fie el şi preşedintele Ro­mâniei.
Este un program pentru care am nevoie de su­port popular, un program
care încearcă să recupereze ceea ce nu am reuşit în primul man­dat, un
program pentru care să pot colabora cu un gu­vern, dar nu cu orice tip
de gu­vern, ci cu unul care se de­dică interesului naţional şi
intereselor celor 22 de mi­lioane de români”,  a explicat şeful
statului.
   Va fi referendum pentru parlament unicameral
   Preşedintele Traian Bă­sescu a venit la
Biroul Elec­toral Central pe jos, lă­sând coloana oficială pe Calea
Vic­toriei, din cauza aglome­raţiei. Băsescu a fost întâm­pinat de
liderii PD-L, în frunte cu Emil Boc şi miniş­trii cabi­netului demis în
urma moţi­unii de cenzură. „Ce aţi făcut, măi, mi-aţi picat
re­feren­dumul?”, s-a adresat şe­ful sta­tului râzând, Robertei
Anas­tase, preşedintele Ca­me­rei De­putaţilor, pe care a re­mar­cat-o
în mulţime. „Nu noi, majoritatea”, a răspuns Anas­tase, referindu-se la
cele­lalte partide parlamentare, în afară de PD-L, care au votat pentru
aviz negativ la solicitarea de organizarea de referendum pentru un
parlament unica­meral şi re­ducerea numărului de par­lamentari la
maximum 300. „Deci, astăzi (ieri-n.r.) am avut con­fir­marea
moti­vaţiei funda­men­tale a majo­rităţii PSD, PNL, UDMR, le­gată de
că­de­rea Guvernului Boc. Obiec­tivul lor a fost blo­carea
refe­ren­du­mului, pentru că preşe­dintele poate emite de­cretul
pen­tru organizarea referen­du­mului, dar, dacă Guvernul nu pune în
aplicare decretul, nu se poa­te organiza referen­du­mul”, a spus şeful
statului, du­pă depunerea can­didaturii sale pentru un nou mandat.
În­­trebat dacă în acest mo­ment referendumul este blo­cat din cauza
situaţiei în care se află Executivul, Traian Bă­sescu a răspuns că
refe­ren­du­mul va avea loc în mod ca­tegoric, pentru că este nece­sară
o hotărâre de gu­vern, şi nu o ordonanţă- act pe care un executiv demis
nu îl poate emite.
   Un al doilea mandat prezidenţial consecutiv – o performanţă în politica românească
   Dacă va fi reales pe 6 decembrie
pentru un al doilea mandat consecutiv, Traian Băsescu ar fi primul
preşedinte al României care reuşeşte această performanţă în cadrul
actualei Constituţii. Formal, Ion Iliescu a reuşit asta, fiind votat
preşedinte în 1990 şi 1992, dar Legea Fundamentală a fost adoptată doar
în 1991. Iliescu a pierdut însă campania din 1996, pentru al doilea
mandat constituţional consecutiv în faţa lui Emil Constantinescu,
redevenind preşedinte în 2000. Constantinescu nu a avut nici el şansa a
doua mandate, pentru că în 2000 nu a mai candidat.  În acelaşi timp, cu
10 ani în funcţia de preşedinte, Băsescu s-ar apropia de recordul de 12
deţinut de Iliescu. Nu îl va putea depăşi, pentru că în 2014 nu va mai
avea dreptul să candideze, Constituţia limitând numărul de mandate pe
care le poate deţine o persoană, la două.   
   Mihai Stănişoară, ministru interimar al Apărării
Naţionale, senator PD-L de Mehedinţi: „Traian Băsescu este câştigător,
indiferent de candidatul cu care intră în turul al doilea”
   Mihai Stănişoară, ministru
interimar al Apărării Naţionale, senator PD-L de Mehedinţi, ne-a
declarat că mesajul preşedintelui Traian Băsescu a fost deopotrivă unul
de mulţumire şi mobilizare.  „Mesajul preşedintelui Traian Băsescu a
fost unul de mulţumire, dar şi unul de mobilizare pentru această
campanie, care nu va fi uşoară şi va necesita multă muncă. În ciuda
unor sondaje apărute pe piaţă, noi avem încredere în sondajul comandat
de noi, care îl arată pe Traian Băsescu câştigător în orice ipostază,
indiferent de candidatul cu care intră în turul al doilea”, a apreciat
Stănişoară.
   Constantin Gherghe, primar al municipiului
Drobeta-Turnu-Severin: „Traian Băsescu trebuie să fie preşedintele
românilor încă cinci ani de acum încolo”
   Constantin Gherghe, primarul
municipiului Drobeta-Turnu-Severin şi prim-vicepreşedinte al PD-L
Mehedinţi, a fost prezent la întâlnirea cu şeful statului şi şi-a
reiterat susţinerea faţă de Traian Băsescu, cel căruia i-a acordat şi
titlul de Cetăţean de Onoare al Severinului. „Am discutat despre
probleme de campanie, am pus la punct ultimele detalii… Convingerea
noastră este că nu vor fi probleme majore, iar finalitatea va fi pe
placul nostru şi al majorităţii poporului român. Traian Băsescu trebuie
să fie preşedintele românilor încă cinci ani de acum încolo. Aşa cum am
spus şi atunci când i-am acordat titlul de Cetăţean de Onoare al
municipiului Drobeta-Turnu-Severin, Traian Băsescu este omul care spune
lucrurilor pe nume. Este sincer, direct, este apropiat de oameni, are
mult mai multe calităţi decât ceilalţi contracandidaţi. Realitatea
demonstrează că ceilalţi competitori care vor să acceadă la acestă
funcţie au şi alte interese. Preşedintele Traian Băsescu are un singur
interes: interesul naţional”, ne-a declarat Constantin Gherghe.
   Cornel Ghiţă, deputat PD-L de Mehedinţi: „Preşedintele Traian Băsescu va învinge”
   Eu sper să fie o campanie civilizată, o
campanie echilibrată. Noi, cei din PD-L, susţinem necondiţionat
preşedintele. Avem toată logistica necesară, avem experienţa
campaniilor anterioare. Cred că preşedintele Traian Băsescu va învinge
şi va reuşi să obţină un al doilea mandat”, s-a arătat încrezător
deputatul PD-L de Mehedinţi, Cornel Ghiţă.
 
 
 
 
Disperarea lui Geoană şi Antonescu vine din neputinţa lor
vineri, 23 octombrie 2009

   Deputatul
PD-L de Mehedinţi, Cornel Ghiţă, a făcut câteva precizări referitoare
la situaţia creată la nivelul Parlamentului prin susţinerea primarului
Sibiului pentru funcţia de premier al României.
   Plecând de la constatarea că atât Mircea Geoană cât şi Crin
An­to­nes­cu nu au niciun program pentru Ro­mâ­nia, în afara
complotului anti-Bă­ses­cu, parlamentarul mehedinţean este de părere că
în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis, PSD este la „re­mor­ca” PNL,
iar acest fapt demon­s­trea­ză că ambele partide nu au soluţii pen­tru
o astfel de funcţie în propriile struc­turi politice, din moment ce
ape­lează la o persoană din afară.
   Locomotivă pentru Geoană şi Antonescu
   Cornel Ghiţă pune susţinerea pen­tru
funcţia de premier a lui Klaus Io­ha­nnis pe seama faptului că
pre­şe­din­ţii PSD şi PNL sunt într-un evident de­ficit de imagine.
„Mircea Geoană şi Crin Antonescu, fiind lideri cu slab im­pact
mediatic, au nevoie de o lo­co­mo­tivă în persoana lui Klaus Io­ha­nnis
pentru a-i ridica în sondaje după prin­cipiul «dacă nu poţi, sună un
prieten». De fapt, ei vor să numească un premier ştiind că viitorul
pre­şe­din­te va fi tot Traian Băsescu, iar dacă nu au preşedinte,
măcar să aibă prim-mi­nis­tru”, consideră Cornel Ghiţă.
   Iohannis – paravanul estetic din spatele jocurilor murdare
   Demnitarul mehedinţean explică şi
mecanismul care se află în spatele aces­tei susţineri: „Coaliţia de
per­soa­ne Voiculescu-Hre­ben­ciuc-Iliescu-Geoa­nă-Antonescu-Mar­ko
Bela au găsit un paravan estetic în per­soana onorabilă a primarului
Si­bi­u­lui, Klaus Iohannis, dar jocurile mur­dare se vor face în
spatele acestui pa­ravan şi, cum istoria recentă ne-a ară­tat, sigur
împotriva intereselor r­o­mâ­nilor”. Referindu-se la majoritatea
par­la­men­ta­ră care-l susţine pe Klaus Iohannis pen­tru funcţia de
premier, deputatul Ghi­ţă spune că aceasta ar fi po­sibilă doar cu
mandatul ale­gă­to­ri­lor. „Dacă Mir­cea Geoană şi Crin An­to­nescu vor
să pună premier, trebuie să aibă man­datul alegătorilor şi câş­ti­ge
Pre­şe­din­ţia ţării. De fapt din aceas­tă ne­pu­tin­ţă vine disperarea
lor”, a con­clu­zio­nat Cornel Ghiţă.

Vlad Georgescu

 

  • Share/Bookmark

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A